VĂ INVITĂM SĂ PARTICIPAŢI
LA SIMPOZIONUL
SPUNE „DA” LECTURII!
CAER 2014, P. 7,
POZIŢIA 187
SECŢIUNEA I (pentru cadrele
didactice):
EXEMPLE
DE BUNE PRACTICI (referate/fişe de lucru/proiecte didactice/alte exemple de
bune practici)
Coordonatori: insp. şcolar prof. înv. primar Leonte Rodica,
înv. Pop Elena, prof. înv. primar Bratu Teodora, prof. Hahuie Monalisa
Aspectele urmărite:
§
Relaţionare pe axa şcoală – familie –
comunitate
§
Creativitatea – premisă a performanţei şcolare
§
Tehnici de lectură şi de scriere
creativă care contribuie la dezvoltarea competenţelor de comprehensiune şi
interpretare ale elevilor
§
Strategii de evaluare
Lucrările vor fi tehnoredactate în Microsoft Word. Titlul va fi scris cu majuscule (Times
New Roman, caracter 14, Bold, centrat). La două rânduri se vor scrie: autorul/autorii
şi instituţia (Times New Roman, 12). Textul lucrării va fi scris cu Times
New Roman 12, aliniat „stânga-dreapta”. Bibliografia se va consemna la sfârşitul lucrării, în ordine
alfabetică. Lucrarea va conţine 2-5 pagini,
iar semnele diacritice sunt
obligatorii. O lucrare poate
avea cel mult doi autori.
Lucrările vor fi publicate în revista „SPUNE DA LECTURII!” - ISSN 2344 2387/ISSN-L 2344-2387.
Lucrările se trimit pe e-mail (elenapop_03@yahoo.com), până în data de 30.06.2014.
Vor fi
descalificate lucrările care nu respectă termenul de trimitere/nu respectă normele
de tehnoredactare/sunt copiate de pe diverse site-uri.
Taxa
de participare (25 lei/cadru didactic) se poate achita prin
mandat poştal, pe numele doamnei învăţătoare BRATU TEODORA,
ŞCOALA GIMNAZIALĂ „GEORGE CĂLINESCU” ONEŞTI, STR. ARMONIEI NR. 4, COD
601136 sau direct la secretariatul şcolii.
Taxa va acoperi cheltuielile pentru realizarea revistei, a diplomei şi
expedierea prin poştă a coletului.
Expedierea coletului: AUGUST 2014
SECŢIUNEA II
CONCURS
DE CREAŢIE LITERARĂ
(pentru
elevii claselor II-VIII)
Coordonatori/evaluatori: prof.
Hahuie Monalisa, prof. Rusu Ioana, prof. Bodea Natalia, înv. Toma Viorica, înv.
Tudureanu Doiniţa
1) Clasele II-IV: scriere creativă în limba română/limba franceză/limba
engleză (compuneri/poezii scrise de mână)
TEMA
DE LUCRU ESTE LIBERĂ, coordonatorii apreciind atât conţinutul
compoziţiei literare, cât şi originalitatea temei abordate. Se vor acorda
premiile I, II, III şi M.
Barem de evaluare
şi notare: alegerea unui
titlu sugestiv (0,5p); expresivitatea limbajului (2p); claritatea exprimării
(1p); originalitatea temei abordate (1p); creativitate în abordarea temei alese
(2p); aşezarea corectă a textului în pagină (0,5p); lizibilitatea scrisului
(0,5p); folosirea corectă a normelor de exprimare, de ortografie şi de punctuaţie
(1,5p); din oficiu – 1p.
Înscrierile se fac pe e-mail (elenapop_03@yahoo.com), până în data de 10.06.2014 (învăţătorul clasei face acest lucru).
Notă
Elevii claselor II-IV
aduc compunerea/poezia (scrisă de mână) în ziua concursului; doamnele
învăţătoare sunt rugate să înscrie cel mult 3 elevi din clasă, până la data
precizată. În ziua concursului NU se mai fac înscrieri!
2)
Clasele V-VI: o pagină de jurnal (tehnoredactată)
Lucrările vor fi tehnoredactate în Microsoft Word. Titlul va fi
scris cu majuscule (Times New Roman, caracter 14, Bold, centrat).
La două rânduri se vor scrie: numele
şi prenumele elevului, şcoala de provenienţă, numele şi prenumele profesorului
îndrumător (Times New Roman, 12). Textul lucrării va fi scris cu Times
New Roman 12, aliniat „stânga-dreapta”.
TEMA ESTE IMPUSĂ:
Imaginează-ţi că eşti un pui de leu captiv într-o cuşcă la
Grădina Zoologică. Ca prin minune, ai reuşit să evadezi şi, până să fii prins şi
adus înapoi, ai petrecut o zi în „jungla”
oraşului. Scrie o pagină de jurnal în care să descrii peripeţiile din ziua
respectivă (15-20 de rânduri).
Barem de evaluare şi
notare: conţinutul adecvat
cerinţei (3p); unitatea compoziţiei (1p); coerenţa textului (1p); expresivitatea limbajului (1p);
originalitate în abordarea temei (1p); respectarea normelor de tehnoredactare
(0,5p); folosirea corectă a normelor de exprimare, de ortografie şi de
punctuaţie (1,5p); din oficiu – 1p. Vor fi descalificate lucrările care nu
respectă limita de spaţiu (15-20 de rânduri).
Lucrările se trimit pe
e-mail (elenapop_03@yahoo.com), până în data de 10.06.2014.
3)
Clasele VII-VIII: o pagină de jurnal (tehnoredactată)
Lucrările vor fi tehnoredactate în Microsoft Word. Titlul va fi scris cu majuscule (Times
New Roman, caracter 14, Bold, centrat). La două rânduri se vor scrie: numele şi
prenumele elevului, şcoala de provenienţă, numele şi prenumele profesorului
îndrumător (Times New Roman, 12). Textul lucrării va fi scris cu Times
New Roman 12, aliniat „stânga-dreapta”.
TEMA ESTE IMPUSĂ:
Imaginează-ţi
că eşti un explorator implicat în expediţii care îţi oferă
posibilitatea de a străbate lumea în lung şi-n lat. Într-o zi te cuprinde dorul
de locul drag numit „acasă”, însă nu
poţi ajunge acolo prea curând. Singura ta consolare este să te laşi purtat pe
aripile gândului şi să consemnezi în jurnal impresiile din această călătorie
imaginară (20-25 de rânduri).
Barem de evaluare şi
notare: conţinutul adecvat
cerinţei (3p); unitatea compoziţiei (1p); coerenţa textului (1p); expresivitatea limbajului (1p);
originalitate în abordarea temei (1p); respectarea normelor de tehnoredactare
(0,5p); folosirea corectă a normelor de exprimare, de ortografie şi de
punctuaţie (1,5p); din oficiu – 1p. Vor fi descalificate lucrările care nu
respectă limita de spaţiu (15-20 de rânduri).
Lucrările se trimit
pe e-mail (elenapop_03@yahoo.com), până în data de 10.06.2014.
DATA
DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI PENTRU ELEVI:
18
IUNIE 2014, ORA 1200,
LA BIBLIOTECA „COSÂNZEANA” ONEŞTI.
Un cadru didactic
poate înscrie în concurs maxim 3 elevi.
DESFĂŞURAREA
CONCURSULUI
Fiecare elev îşi va prezenta lucrarea, pe care apoi o va
preda juriului.
Se vor acorda premiile: I, II, III şi M pentru:
§
clasa a II-a, clasa a III-a, clasa a IV-a,
§
clasele V-VI, clasele VII-VIII.
Lucrările
premiate vor fi publicate în
revista „SPUNE DA LECTURII!” - ISSN
2344 2387/ISSN-L 2344-2387.
Notă
În funcţie de numărul elevilor înscrişi, vom solicita de la
şcolile participante cadre didactice care să evalueze lucrările.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu