vineri, 13 mai 2016

MICUL ACTOR - EDIŢIA a IX-a



REGULAMENTUL DE DESFĂŞURARE
A  CONCURSULUI NAŢIONAL „MICUL ACTOR”
EDIŢIA a IX-a  - 2016

CONCURSUL ESTE ÎNSCRIS ÎN CAER, poziţia  233, pag. 9

Concursul Naţional de teatru „Micul Actor” se adresează preşcolarilor de la grupa mare şi elevilor de la clasele pregătitoare, clasele I-IV din România şi Republica Moldova.
Responsabili:
  • Învăţământ preşcolar: ed. Tudor Tatiana
  • secţiunea de interpretare clasele C P, I-IV: învăţător Pop Elena
  • secţiunea afişul cultural clasele a III-a şi a IV-a: înv. Toma Viorica, prof. Paval Monalisa
  • secţiunea de  vizionare a înregistrărilor video: învăţător Andrei Nela
  • secţiune de educaţie plastică C P, clasele I şi a II-a: pictură: învăţător Tudureanu Doiniţa, înv. Matei Tatiana
  • scriere creativă: (clasa a III-a) prof. Tufă Nadia, (clasa a IV-a) prof. Biciuşcă Mihaela

Cuprinde trei secţiuni:
I. Secţiunea de interpretare/ de vizionare a înregistrărilor video a unui fragment dintr-un basm /legendă/schiţă din literatura română sau universală

II.  Secţiune de educaţie plastică cu tema „Călătorind prin lumea poveştilor”:
  • pictură (tehnică de lucru la alegere: acuarele, carioca)
Pentru copil, desenul este un joc, un vis, o realitate unde culoarea este pionul principal. Copiilor trebuie să li se permită să se joace, să viseze, să exprime realitatea, aşa cum o percep ei. Personajele sunt deopotrivă reale şi fantastice. Prin desen şi culoare, preşcolarii şi elevii din  clasele pregătitoare, I şi a II-a  vor încerca să materializeze tărâmul pe care nimeni nu l-a văzut, cu personajele lor îndrăgite din lumea poveştilor.

III. Secţiunea de scriere creativă şi de realizare a unui afiş cultural, pentru clasele a III-a şi a IV-a.
Scriere creativă - realizarea unei compuneri (scrisă de mână, nu la calculator) cu tema:
  • clasa a III-a: „Jocul meu preferat”
  • clasa a IV-a:  „Copacul cu rădăcini adânci nu se teme de furtună”

Afişul de teatru Afişul este considerat una dintre cele mai eficiente şi mai penetrante modalităţi de comunicare a unui mesaj. Afişul de teatru este creat în ideea de a aduce spectatori în săli. Finalitatea depinde de o multitudine de elemente, cel mai important fiind modul în care afişul reuşeşte să exprime ideea de bază a spectacolului. Pentru a fi performant, afişul trebuie să aibă un impact vizual deosebit, într-un cuvânt, să fie incitant pentru privitor. Altfel, trecem pe lângă el fără să-l observăm. Elevii claselor a III-a şi a IV-a vor realiza un afiş pentru un spectacol de teatru pe o foaie A4.

Desfăşurarea concursurilor:  
·         9 iunie –  secţiunea de interpretare
·         10 iunie –  secţiunea educaţie plastică şi scriere creativă
Locul desfăşurării: Biblioteca MunicipalăRadu Rosetti” Oneşti/Filiala Cosânzeana
           
Eligibilitate
Vor fi luate în considerare doar lucrările individuale, care provin de la participanţii ce îndeplinesc condiţiile de vârstă menţionate. Nu vor fi luate în considerare lucrările care nu sunt însoţite de eticheta completată cu informaţii obligatorii. În plicul cu lucrările elevilor va rog sa puneti un plic cu timbre de minim 3 lei şi să scrieti adresa dvs. la destinatar.
Eticheta să cuprindă:
Numele şi prenumele elevului
Şcoala
Clasa 
Numele cadrului didactic şi nr. tel.
Localitatea
Judeţul


Numărul de lucrări înscrise la secţiunile II şi III
Un cadru didactic poate înscrie în concurs cu maxim trei lucrări ale elevilor din clasă.

Termen limită
Termenul limită pentru primirea lucrărilor la Oneşti este 31 mai 2016 (data poştei) 

Descalificarea lucrărilor
Ne rezervăm dreptul de a descalifica o lucrare dacă aceasta a depăşit termenul stabilit pentru trimitere, nu respectă tema concursului sau se constată că nu a fost realizată de elev.

Perioada de înscriere: 1 martie  2016 – 31 mai 2016.
În această etapă se primesc fişele de înscriere şi se stabileşte ordinea intrării în concurs.
Lucrările/CD-urile cu înregistrarea video se primesc pe adresa. ŞCOALA GIMNAZIALĂ „GEORGE CĂLINESCU”, STR. ARMONIEI NR. 4, Oneşti, jud. Bacău, cod 601136 (pentru învăţământ primar)şi GPP Nr. 5, Str. Armoniei Nr. 4, Cod 601136, loc. Oneşti, jud. Bacău (pentru învăţământ preşcolar).

          FIŞĂ DE ÎNSCRIERE  (doar pentru secţiunea I)
Nume şi prenume cadru didactic:
Tel.
Şcoala Gimnazială...
Clasa:
Localitatea ..... 
Judeţul....
Denumirea scenetei:

Criterii de evaluare:
Juriul va aprecia omogenitatea trupei, talentul actoricesc, armonizarea interpretării „micilor actori”, originalitatea, ţinuta vestimentară şi sensibilitatea artistică, ritmul, intonaţia şi mimica corespunzătoare mesajului transmis de text, decorul scenetelor, coloana sonoră, calitatea tehnicilor de înregistrare (imagine, lumină, sunet). Se vor acorda premiile I, II, III şi menţiune.
Indicatori de evaluare pentru creaţiile literare şi creaţiile plastice înscrise în concurs:
-  alegerea unui titlu sugestiv, respectarea convenţiilor tipului de text cerut (introducere, cuprins, încheiere), aşezarea în pagină, folosirea corectă a normelor ortografice şi de punctuaţie, claritatea textului, aspectul scrisului;
-   respectarea cerinţei privind „tărâmul pe care nimeni nu l-a văzut, cu personajele lor îndrăgite din lumea poveştilor”;
-   realizarea compoziţiei plastice pe o foaie A4;
-   precizarea detaliilor despre locul, ora desfăşurării spectacolului, cât şi preţul biletului;
-   realizarea unei imagini sugestive referitoare la conţinutul spectacolului;
-   realizarea afişului în format A4.

Premii
Se vor acorda premiile I, II, III şi menţiune la fiecare secţiune (25% din numărul participanţilor). Nu se acordă diplome de participare. Nu se percepe taxă de participare.
Vor fi afişate rezultatele concursului pe site http://elena-pop.blogspot.com. Membrii proiectului vor selecţiona creaţiile literare în vederea publicării lor în revista şcolii.

Înştiinţarea câştigătorilor:
Lista completă a câştigătorilor va fi pusă la dispoziţie pe: Blog: http://elena-pop.blogspot.com şi pe www.didactic.ro  Diplomele vor fi expediate până la data de 1 iulie 2016.