duminică, 28 octombrie 2007

CONCURS INTERNAŢIONAL DE EDUCAŢIE PLASTICĂ

"CRĂCIUNUL ŞI ANUL NOU ÎN ŢARA MEA"
EDIŢIA I

Argument

În fiecare ţară, Crăciunul şi Anul Nou sunt trăite şi percepute într-un mod diferit. Elevilor le transmitem dorinţa de a întâmpina cu sufletele deschise Naşterea Domnului Iisus Hristos şi de a păstra obiceiurile specifice zonei în care trăiesc. Tradiţia înseamnă bucuria de a fi cu ceilalţi, cu ai tăi, cu cei din localitatea ta, cu cei din ţara ta. Tradiţia nu trebuie uitată.
Emoţia prilejuită de aceste tradiţii poate fi ilustrată prin culoare. Dorim să antrenăm un număr cât mai mare de elevi cu înclinaţii artistice pentru a ilustra obiceiurile şi tradiţiile din regiunile lor cu creativitate, sensibilitate şi imaginaţie.
Credem că acest concurs este un bun prilej de a forma conştiinţa estetică a elevilor. Încercând să creeze mici opere de artă ei vor ajunge să înţeleagă ce este frumosul şi să descopere lumea bogată a culorilor.
Am ales tema Crăciunului şi a Anului Nou pentru că scoate în relief valorile unei regiuni şi ale unei naţiuni. Astfel îi putem învăţa pe elevi despre spiritul valorilor pentru ca ei să înţeleagă mai bine diferenţele care apar de la o regiune geografică la alta. Acest concurs poate fi considerat, aşadar, o lecţie despre diversitatea culturală la nivel internaţional.

Tema concursului: Crăciunul şi Anul Nou în ţara mea

Organizator: Centrul de Experienţe Pedagogice şi Culturale, Bd. Republicii Nr. 58/194, Oneşti, jud. Bacău în colaborare cu:

UNESCO;

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN BACĂU;

BIBLIOTECA MUNICIPALĂ "RADU ROSETTI" ONEŞTI

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONESTI

ŞCOALA "GEORGE CĂLINESCU" ONEŞTI

Coordonator proiect:

PROF. DRD. GABRIELA GÎRMACEA, COLEGIUL NAŢIONAL "GRIGORE MOISIL

ÎNV. ELENA POP, ŞCOALA "GEORGE CĂLINESCU" ONEŞTI

Grup ţintă: preşcolari şi elevi ai claselor I-IV (din România şi alte ţări)

REGULAMENTUL ŞI METODOLOGIA CONCURSULUI

Compoziţiile plastice vor fi realizate în tehnică de lucru la alegere, pe suport format A4, pe verso regăsindu-se în etichetă titlul lucrării, numele şi prenumele elevului, clasa, numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător, şcoala, localitatea, judeţul, ţara.

Termen limită de trimitere a lucrărilor: 15 decembrie 2007. După această dată nu se mai primesc lucrări.

Fiecare învăţător poate înscrie în concurs cel mult 2 (două) lucrări ale elevilor pe care îi îndrumă. Lucrările înscrise în concurs nu se restituie.

Lucrările vor fi expuse la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Oneşti în perioada 17 decembrie-20 decembrie, premierea urmând a se face până la data de 25 decembrie 2007.

Se vor acorda premiile I, II, III şi menţiune, pentru fiecare nivel de clasă şi diplome de participare tuturor elevilor şi cadrelor didactice îndrumătoare. De asemenea, câştigătorii locurilor I vor fi invitaţi la Oneşti.

Diplomele vor fi expediate până la data de 30 decembrie 2007. Vă rugăm să puneţi în coletul cu lucrările pentru concurs un plic timbrat cu adresa dumneavoastră.

Lucrările vor fi expediate pe adresa:
Pop Elena, Bd. Belvedere nr.1/64, Oneşti, cod 601066 jud. Bacău, România. Informaţii puteţi obţine la numerele e telefon: 0334 402 326 sau 0722 686 372, persoană de contact Elena Pop. Blog: http://elena-pop.blogspot.com/ Email: elenapop_03@yahoo.com


3 comentarii:

Anonim spunea...

Multumesc mult pentru informatii. Am sa particip si eu cu lucrari. O sa organizez un concurs pe clasa si cele mai frumoase doua lucrari le voi expedia pentru concurs. Felicitari pentru initiativa si ma bucur cas-a gandit cineva sa puna in valoare obiceiurile si traditiile sarbatoriloe de iarna

Anonim spunea...

Multumesc pentru mesaj, succes tuturor desenatorilor!

Carra

ruxi spunea...

Într-adevăr o iniţiativă lăudabilă de aceea m-am şi grăbit să antrenez copiii în acest concurs. Am trimis lucrarile pe 14 decembrie dar, cum pe acolo or fi fost troienele mari , plicul a ajuns abia pe 17 decembrie, fiind refuzat. Corect, având în vedere data, dar oare colegele de acolo nu au văzut data poştei. Păcat , copiii abia mă aşteptau după vacantă . Succes celorlalţi!