PROIECT EDUCAŢIONAL - "CARTEA, O FĂGĂDUINŢĂ, O BUCURIE..."

Organizator -  ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ONEŞTI

Coordonator proiect – prof. înv. primar Bolacan Mihaela 

Colaboratori: 

Ionescu Mirela, bibliotecar –  Şcoala Gimnazială Nr. 1 Oneşti

  Asănache Maria, Magdalena - prof. înv. primar – Şcoala Gimnazială Nr. 1 Oneşti

Pop Elena, învăţător – Şcoala Gimnazială “George Călinescu” Oneşti

Bîjboc Dana,  învăţător –  Şcoala Gimnazială “George Călinescu” Oneşti  

Elena Şerbu,  director – Biblioteca Municipalǎ “ Radu Rosetti”Oneşti

Rodica Zaharia,  bibliotecar – Biblioteca Municipalǎ “ Radu Rosetti” Oneşti

Parteneri:

Şcoala Gimnazială Nr. 1 Oneşti

Biblioteca Municipalǎ “Radu Rosetti” Oneşti

Şcoala Gimnazială “George Călinescu” Oneşti                       

Categoria în care se încadreazǎ proiectul:

Proiect care sprijinǎ îmbunǎtǎţirea procesului de predare- învǎţare prin activitǎţi extracurriculare

Durata: anul şcolar 2012 –  2013

Motto:

“Cartea este o făgăduinţă, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri şi frumuseţi.”                        ( Mihail  Sadoveanu)

                                                                                                                                       

Argument:

Cartea poate fi considerată un depozit complet al inteligenţei şi creativitǎţii omeneşti, conţinând în filele ei cunoştinţe, sensibilitate, fapte pe care le păstrează intacte un timp nelimitat. Cartea este o comoară fără de preţ, care adună cele mai frumoase gânduri ale autorilor pe care cititorii le pot folosi în voie. Cartea dezvăluie tainele naturii, istoria neamului, calităţile şi defectele umane, oglindeşte şirul de secole al omenirii, lupta sa pentru existenţă, speranţa într-un viitor mai luminos, suferinţa şi bucuria. Cartea este un prieten credincios al omului, care arată drumul spre izbândă, te bucură, te şi întristează; îţi este mereu la îndemână, poţi  să o reciteşti sau să revii asupra unui pasaj, capitol peste care ai trecut în grabă sau ţi-a plăcut în mod deosebit. O carte citită bine te trimite la altele şi te invită la studiu, la cercetare pentru descoperirea de noi adevăruri – activitate permanentă ce stă la baza unei culturi generale trainice.

Obiectivele proiectului: 

Dezvoltarea capacitǎţilor de comunicare, colaborare şi cunoaştere reciprocǎ prin schimbul de informaţii cu ceilalţi parteneri;

Iniţierea unor relaţii de prietenie între copiii din cele trei instituţii implicate în proiect; 

Dezvotarea cooperǎrii şi colaborǎrii între cadrele didactice din unitǎţile şcolare implicate şi reprezentanţii bibliotecii  şi ai comunitǎţii  locale.

ACTIVITATEA NR. 3 – DOR DE EMINESCU...

 Darul  lui  Mihai Eminescu

 E noaptea de Crăciun. Spre miezul nopţii, când nu se mai aude niciun foşnet de-al oamenilor, vântul, paznicul ce veghează taina acestei nopţi, coboară pe un val de zăpadă un înger din înălţimea înstelată. E îngerul Crăciunului.

În fiecare an  Dumnezeu  îl trimite  pe pământ cu daruri pentru copii. El intră din casă în casă şi se opreşte la căpătâiul fiecărui copil. Dintr-o privire îi citeşte şi îi cântăreşte sufletul, după care scoate din desagă darul hărăzit lui de Dumnezeu.

Prima dată a intrat într-o casă  frumoasă cu ferestre mari. Într-o cameră curată şi caldă, între perne, dormea o fetiţă. Îngerul s-a apropiat de ea, a cercetat-o şi a scos din sac darul potrivit pentru sufleţelul său. După ce a binecuvântat-o i-a citit dintr-o carte cuvântul lui Dumnezeu:

         –Ţie, pentru că nu te cerţi cu nimeni şi nu –ţi plac vorbele urâte, îţi dăruiesc PACEA. Inima ta va fi plină de pace în toată vremea. Oamenii se vor simţi liniştiţi lângă tine şi vei potoli multe furtuni din sufletele lor.

         După ce a sărutat-o pe copilă pe frunte, îngerul a zburat mai departe. A intrat în altă casă unde un băieţel abia aţipise. L-a cântărit şi pe el cu privirea, a scos darul din desagă, l-a binecuvântat şi i-a citit şi lui din cartea cea groasă:

–Ţie, pentru că nu-ţi este frică de greutăţi şi alegi de fiecare dată  ce este mai greu de făcut, îţi dăruiesc CURAJUL. Vei avea o inimă curajoasă şi nu vei şti ce este îndoiala. Oamenii te vor preţui şi se vor sprijini de sufletul tău când vânturile vieţii îi vor clătina.

        După ce a terminat de citit, îngerul a plecat grăbit mai departe. A intrat apoi în casa unei fetiţe care adormise de numai câteva clipe. După ce i-a cântărit cu grijă sufleţelul, i-a scos darul potrivit, a binecuvântat-o şi i-a citit:

        – Ţie, pentru că nu vrei să răneşti pe nimeni, nici măcar cu privirea, îţi dăruiesc BLÂNDEŢEA. Vei avea o inimă blândă  ca o rază de soare şi vei alina multe suflete chinuite.

După ce a sărutat-o pe fruntea adormită, îngerul s-a grăbit spre alţi copii. La toţi le-a cântărit sufletul şi le-a lăsat daruri după sufletul lor: ÎNŢELEPCIUNEA, BUCURIA, HĂRNICIA, ISTEŢIMEA, MILA, CUMPĂTAREA, SMERENIA, NĂDEJDEA…şi câte şi mai câte daruri.

Într-un sfârşit a ajuns şi la ultima căsuţă. Era o casă simplă, ţărănească. A intrat încetişor într-o odaie. Acolo, într-un pătuţ cu cearşafuri curate, dormea adânc un băieţel. Avea fruntea înaltă, peste care se revărsau bucle negre şi moi.

Lumina palidă a lunii ce bătea în fereastră îi scălda chipul alb şi fraged ca floarea de cireş. Îngerul l-a privit încurcat. A vrut să-i cântărească sufletul dar n-a putut. Sufletul acestui copil era  mult prea mare, atât de mare, că îngerul s-a speriat şi a tresărit, neştiind ce să înţeleagă. Oare avea el prin desagă un dar potrivit pentru acest copil? A căutat mai atent în tolbă şi a luat în mână ceva greu, greu de tot. A tras mâna afară şi când a privit ce era în palmă s-a cutremurat. A privit apoi fruntea albă ca laptele a băieţelului, buzele subţiri, obrazul fraged, umerii plăpânzi şi a suspinat. A suspinat dându-şi seama că nici mintea lui de înger nu poate pricepe toate tainele şi judecăţile lui Dumnezeu. Tremurând uşor a îngenuncheat lângă pătuţul copilului şi i-a aşezat darul pe frunte. L-a binecuvântat de trei ori  şi cu voce stinsă i-a citit cuvântul lui Dumnezeu:

          – Ştiu cât de mare este sufletul tău. Ştiu că în el va încăpea o lume întreagă şi că în el vei vrea să cuprinzi chiar nemărginirea. Ştiu că inima îţi va arde de iubire, că îţi vei iubi ca nimeni altul neamul din care te-ai născut, că vei iubi toate frumuseţile făcute de Mine, că vei iubi râul, ramul, că vei iubi Biserica Mea, pe Maica Mea. Ştiu că Mă vei iubi pe Mine. Şi pentru că te vei asemăna cu Mine în iubire, ţie îţi dăruiesc darul Meu  cel mai de preţ: îţi dăruiesc SUFERINŢA. Întreaga ta viaţă va fi muiată în adâncuri amare de lacrimi. Răni nevindecate şi nemângâiate vei purta în trup şi în suflet. Din acest adânc de suferinţă va creşte un tânăr mândru ce va arde în inima sa toate dorurile şi durerile neamului său. Va creşte un tânăr voievod ce va fi peste veacuri lumina neamului său. Iar când lumea nu va mai putea încape strălucirea ta, lumina ochilor tăi se va stinge. Atunci vei urca uşor, cu suflet blând şi luminos, slobozit de toată suferinţa, în lumina falnicilor bolţi, în palatele cele de mărgean, acolo unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin…

A vrut să-l sărute pe frunte, dar n-a îndrăznit. S-a aplecat cu evlavie şi a sărutat picioarele copilului care primise ca dar SUFERINŢA.

Copilul acela era MIHAI EMINESCU.